De inimă albastră şi lampă mică

Să vă spun cum am încercat eu să fac lampa mică. Cum m-am gândit să îi şterg lumina, că doar s-or şterge celelalte, toate.
Credeam că în felul asta dispare crăpătura din perete, pata de pe cearşaf, praful din colţuri. Sau ridul. Îmi spuseseră mie nişte babe înţelepte sau am citit în revista Femeia, nu mai ţin minte. Aproape toţi îmi spuneau că lumina mare strică ochii şi că umbra înseamnă linişte, că lucrurile tăinuite sunt ferite de primejdie. Că obscurul e misterios. Şi, pe deasupra, o sa fac şi economie la curent.
Sfaturi care, da, se potriveau în vremuri cu lipsă de lumină.

Ştiu, unii dintre voi mi-aţi spune că mai sunt şi lumânările, vechi şi cinstite. Dar, de când cu electricitatea, lumina lumânării e circumstanţială, e doar pentru ocazie, de formă sau de ochii lumii, tot babele înţelepte mi-au spus asta. Nu le poţi irosi în fiecare zi, fiindcă n-ai în fiecare zi sărbătoare, iubit sau înmormântare.

Aşa că am montat doar becuri lesnicioase în corpuri de iluminat. Ba, din când în când, am pus câte o cârpă înflorită peste abajur, în felul ăsta înserările aveau mai multe nuanţe de gri şi se arătau mai interesante. După cum era de aşteptat, m-am lovit de multe ori prin colţurile mobilelor, degetul mic de la piciorul stâng a fost primul care a protestat şi n-a mai încăput în pantoful Cenuşăresei, apoi gamba dreaptă s-a umplut de de vânătăi şi, lângă lampa mică, am pus cutia de comprese. Cucuiele din frunte s-au schimbat şi ele în cicatrici, dar mi-am lăsat breton şi părea în regulă.

A devenit dificil abia după ce noaptea s-a făcut şase luni, iar ziua tot atât. Lampa mică nu mai era de ajuns când întunericul apare spre amiază şi n-are nici un rost s-o mai aprinzi când miezul nopţii e alb. Poate că nici asta n-ar fi contat prea mult, dar am început să cunosc alţi oameni, dintre cei care lăsau ferestrele fără perdele şi n-aveau nevoie de cârpe decât pentru şters praful. Drept să va spun, a fost stânjenitor, ce mă fac dacă nu le place degetul meu mic? Dar oamenii se uitau în ochii mei, n-aveau treabă cu picioarele desculţe, vânătăi are cam toată lumea fiindcă muchii ascuţite sunt peste tot şi uite-aşa am început să aflu că, indiferent că îmi plac sau nu, formele sunt mai mult decât contururi. Şi chiar dacă n-am să aflu mereu din ce sunt făcute, zău că merită să le privesc în lumina naturală.

Despre cum ajunge inima să fie albastră, vă povestesc data viitoare.

P.S. Bretonul l-am păstrat, mai ascund acolo câte nişte vanitate. De fapt, n-am aruncat nici lampa, am pus-o la locul ei, pe noptieră, îmi foloseşte la citit.

lampa-decorativa-mica-cu-sclipici-glitter-lava-lamp-7570610-e1464889298563

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s