În autobuz erau vreo două-trei persoane. M-am aşezat şi am pus lângă mine rucsacul greu din spate, geanta incarcata, cele două, ba nu trei sacoşe-plase, pline, fragile şi gata să se rupă sub povara nimicurilor adunate în ele. La una dintre staţii a urcat o femeie, a privit un timp în jur şi s-a oprit lângă mine, cu intenţia să se aşeze pe scaunul din stânga. Eram uşor nedumerită, autobuzul era aproape gol, dar am adunat tot, mi-am pus lucrurile pe sub scaun, pe genunchi, în braţe iar ea s-a aşezat făcându-şi loc în spaţiul înghesuit. În mine creştea lent o enervare nelămurită şi în cele din urmă n-am mai rezistat.
– Nu va supăraţi, aş dori să va întreb, de ce v-aţi aşezat lângă mine? Sunt atâtea alte locuri libere în faţă şi în spate.
– Dar mă scuzaţi. Eu am fost politicoasă şi m-am uitat atent, n-am văzut ca locul să fie ocupat.
– Nu era, bineînţeles, tehnic, am plătit doar un bilet. Dar puteati sta mult mai comod în altă parte şi mi-ar fi fost ceva mai usor să nu-mi ţin bagajele dintr-o dată, pe toate, în braţe.
– Păi cred că mi-a plăcut scaunul asta de lângă tine. Şi da, dacă mă uit ceva mai bine, e drept, arăţi cam obosită şi ai bagaje multe dar până la urmă contează doar corectitudinea transportului în comun. Un om, un loc. Bagajele şi ce mai ai pe-acolo, le cari pe riscul tău.
– E adevărat, dar vedeţi, constat că tocmai v-aţi băgat piciorul în punga aceea în care am câteva lucruri intime, care sigur, nu contează deloc pentru dumneavoastră, dar sunt extrem de preţioase pentru mine.
– Oh, nu observasem, s-avem pardon, eu sunt civilizată. Nu întru cu bocancii în intimitatea nimănui. Dar se mai întâmplă uneori să o zdrobesc cu tocurile.
Foto Bucu, album Schite&Umbre
My Cookies 