Am primit fotografia de mai jos, neregizată, venită din pădure, am privit-o lung şi mi-am zis că trebuie să fiu zen ca să-i pot scrie povestea. Linişte, pace, păsărele ciripind într-un amurg teatral, frunze căzute leneş întru odihnă. De-astea.
Apoi am văzut crengile rupte, groapa acoperită cu pământ din dreapta şi mi-am dat seama că e o capcană. Sau un mormânt. Sau amândouă. Nu cred ca-i prea uşor să-ţi croieşti drum printre crengile căzute iar pământul e săpat umed şi proaspăt în jur. Şezlongul părăsit nu-i loc pentru odihnă ci loc de veghe şi nu e linişte ci e pustiu. Unul fără păsări, unul care urlă. Ceea ce pare o cracă nevinovată e un şarpe bine ascuns sub scaun iar în cuibarul comod de frunze se pot tainui şi alte grozăvii. Dacă te uiţi mai bine, desişul rozaliu e plin de mărăcini ascuţite, copacul rupt din spate se sprijină pe-o stâncă tăioasă. O cursa perfectă pe un tărâm primejdios.
Nimic nu e doar ce pare.
Foto cadou Bucu
My Cookies 