Am vrut să scriu despre dragoste. Despre una-alta, vieţi care se îmbină sau care se intersectează prin tot felul de şturlubarii şi glume meridiane, prin puncte de contact stabilite aleatoriu de instanţe necunoscute. Apoi, mi-am dat seama că n-am ce spune, tot ce aş spune s-a mai spus, alte game, alte tonalităţi, e drept, cu aceleaşi note, dar portativul altora o fi din hârtie mai de soi. Chiar dacă strângerea de inimă e aceeaşi, armonia nu e dată muritorilor de rând, semnele şi simtirea înşală oamenii mai mereu, iar cuvintele… eh, cuvintele sunt un joc încrucişat, unul pe care nu ştiu încă să-l rezolv, chiar dacă m-am întins la conversaţii lungi.
Am vrut să înţeleg de ce sau cum. De ce eşti plesnit cu rigla peste linia vieţii atunci când vrei să te salţi de la locul hărăzit sau cum poţi evada din circulara greşelilor cu voie sau fără de voie. De ce nu-i destul să te saturi cu un răsărit sau cum să ajungi la apus, pierzând pe drum fructele mâniei. De ce te-ndepărtezi când crezi că te apropii sau cum poţi fura aura de pe chipurile sfinţilor fără să-ţi zdreleşti genunchii până-n carne.
N-am înţeles nimic, se pare. Am crezut că e mai bine să port mănuşi, n-am să rănesc pe nimeni, nu mă rănesc nici eu, dar în graba mare îmi tot pun mănuşile pe dos, dreapta pe locul stângii, stânga nu mai are loc, aşa că mâinile întinse devin inutile, iar graba strică tot. M-am înşelat crezând că pot dansa pe cioburi de sticlă spartă şi nici un colţ n-o să mă atingă. Sau că cenuşa pusă în cap e altceva decât o rămăşiţă arsă şi uscată, menită doar să descânte durerile de frunte. Ar fi trebuit să ştiu deja că cei ce se gândesc la ei înşişi sunt condamnaţi la vieţuire fără s-o înţeleagă, dar atunci de unde vin nopţile fără somn?
Am vrut să scriu despre dragoste, dar e evident că nu mă pricep. Şi-am renunţat.
Foto proprie
My Cookies 