– As vrea să stăm puţin de vorba.
– Cu cine vrei să discuţi în seara asta? Azi am la dispoziţie trei ipostaze.
– Eu vreau să vorbim. Serios.
– Bineînţeles, şi eu vreau, era timpul pentru o discuţie serioasă, din cauza asta cred că e cinstit să îţi ofer variantele existente şi dreptul să alegi. Fiindcă e foarte important cu cine stai de vorba. Stai puţin, mă aşez şi îţi explic.
Gata, o iau în ordine aleatorie. Prima e aia care îşi ţese penelopește firele durerii şi plăcerii şi îşi trăieşte visul până când se transformă singură într-o plasa de prins iluzii. De plastic. Asta o să-ţi plângă duios, o să se zbată melancolic între căderi cataclismice şi înălţări extatice şi, indiferent de subiectul discuţiei, o să te facă să te simţi un mizerabil fără sentimente.
A doua e victima toanelor emoţionale. Hormoni, pahare sparte, aroganţă studiată, explozii controlate. O să te calce pe nervi cu atitudini fals submisive în timp ce abia aşteaptă să-ţi dea dispoziţii şi să te prindă în cursa propriilor tale dorinţe. Cu asta e cel mai greu de discutat, ştii tu ce spun.
A treia e plină de mirare, cu ritmuri, credinţe şi căutări, întrebări fără răspunsuri. Turism spiritual. Va traduce totul într-un limbaj secret şi va transforma orice discuţie în chestii fundamentale de tipul soartă versus alegere sau cum devine treaba cu împărţirea unei aure. Nu râde.
-Ah, m-am înşelat, mai e una. Dar cred că asta îţi vrea binele. Ciorbiţă plus tocăniţă, un pled de pus pe picioare şi o discuţie despre preţul liniştii convertit într-un parfum de scos în lume.
Ţi-e foame?
Sursă foto: album Schițe și umbre.
My Cookies 