Azi-noapte, am visat sinonime. Se făcea că eram singură într-un birou, responsabilă cu grupul sinonimelor şi că le încurcam semnificaţiile fiindcă semănau prea bine între ele. În vis, luam serii de cuvinte şi încercam să le suprapun, să le fac să corespundă unele cu altele ca într-un joc de cărţi. Aveam în jur o mulţime de stări care abia aşteptau să fie etichetate sau identificate pentru ca apoi să fie folosite corect, iar mie îmi scăpau pe jos nuanţe şi înţelesuri. Nu aveam pe cine să întreb, dicţionare nu se vedeau pe nicăieri, aveam doar o masă simplă, fără sertare, fără rafturi, iar la uşa biroului era o aglomeraţie de forme şi de nelinişti fără nume. Şi mi-era ciudă, n-am fost niciodată bună la subtilităţi, de ce fusesem repartizată la o asemenea muncă? Mă simţeam depăşită, teribil de incompetentă şi mă învârteam asudând prin biroul fără ferestre încercând să găsesc nişte numere de ordine, vreo succesiune metodică, o rânduiala sistematică sau orice altceva care să semene a organizare şi să mă scoată din încurcătură.
M-am trezit brusc, cu gura uscată, şi am decis cu ochii închişi să ţin cont de avertizarea din vis.
Să fac pace cu sinonimele.
