Cookies (26) – Discuţii

M-a corectat cineva în seara asta, un domn moralist, didact, serios şi sobru ca stiloul fostului meu profesor de fizică. Mi-a explicat că viziunea mea asupra subiectului etalat spre dezbatere într-o seară rece de luni e lipsită de acurateţe, romanţioasă şi a calificat drept prostii new-age discuţiile uşoare ca un fluture de lampă care se învârteau prin zona propusă spre analiză. Ne-a spus că suntem ridicoli. Şi chiar aşa era. Doar că eu nu văd nimic rău atunci când oameni obişnuiţi încearcă să înţeleagă ce spun experţii sau oamenii de ştiinţă şi traduc informaţiile la nivelul înţelegerii lor. În plus, nu mi se pare deloc nociv să găseşti poezie sau conexiuni de suflet în matematică sau în fizică cuantică.
Şi m-am gândit cum oricare lucru mărunt şi aparent neînsemnat poate oricând să devină atât de valoros încât să capete proporţii de eveniment, sfidând legi logice şi principii fizice aşa cum mărul lui Newton sau cada lui Arhimede ne-au dovedit-o deja. Cum filtrul personal modifică tipare, preschimbă culori standard sau transformă şabloane doar fiindcă cineva îndrăzneşte să le privească altfel. Cum fiecare particulă cu care interacţionezi te atinge sau te preschimbă într-un fel pe care nu îl percepi în timpul prezent. Acelaşi prezent pe care, nu ştiu cum, unde sau de ce, îl părăsim ca să trăim în amintire sau visând la un viitor care începe abia de mâine.
Domnul mi-a spus că e mai sănătos atunci când poezia rimează cu realitatea şi i-am replicat că, atunci când se întâmplă asta, avem de-a face cu genul numit dramă. Sau tragedie. Şi că poezia e, prin definiţie, un opus al realităţii sau, în cel mai bun caz, o înfrumuseţare a ei, fiindcă e vis, stare sau dorinta, iar astea nu se prea pot contabiliza, pe când fizica sau matematica traduc realitatea netă în formule. Aşa că mi-a zis că nu înţeleg eu bine ce e poezia.
Aşa o fi, dar formulele acelea matematice sunt atât de sexy…

Sursă foto: album Cu traista în băț.

barcuta

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s