Cookies (25) – Trenul

– Nu te supăra, pot să te întreb ceva?
Trenul în care tocmai urcasem traversa întregul oraş, pendula între nord şi sud, făcând legătura între cartierele mai îndepărtate. Băiatul blond, cu par dezordonat şi blugi rupţi stătea pe scaunul din faţa mea, urmărind cum îmi scot fularul, căciula şi cartea din geantă.
– Aş dori să ştiu până unde mergi? Eu trebuie să cobor la staţia X.
– La aceeaşi staţie cobor şi eu.
– Ah, sunt norocos de data asta. Ştii, sunt foarte obosit, e destul de târziu, am ieşit cu nişte prieteni şi cred că am băut un pic cam mult. Probabil că am să adorm după ce porneşte trenul şi mi s-a mai întâmplat să mă trezesc la capătul liniei. Nu e deloc amuzant, mai ales că e ultimul tren, iar următorul e dimineaţă, peste câteva ore. Te rog, ai putea să mă trezeşti când ajungem în staţie? Pari o persoană de încredere.
Aşa cum a prezis, a adormit aproape imediat. Avea starea aceea de repaos a copiilor care dorm cu poftă oricând şi oriunde, în poziţii incomode, imperturbabil la zgomotele din jur sau la călătorii care urcau şi coborau. Din când în când ridicam ochii din carte şi-i priveam somnul fără griji, mai atentă ca de obicei la anunţurile repetate înaintea fiecărei opriri.
L-am trezit când am ajuns în staţie, bineînţeles. Încrederea oarbă pe care ţi-o acordă un străin este o responsabilitate covârşitoare.

Sursă foto: album Schițe și umbre.

tunel

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s