A fost odată ca niciodată.
Au fost odată două trupuri care se cunoşteau şi se recunoşteau după miros, după pipăit şi după amprenta specifică pe care o lăsau unul asupra celuilalt. Relaţionau mai ales prin impulsuri nervoase şi printr-un feedback relativ deoarece conexiunea era incompletă, iar în transmisiune apăreau tot felul de paraziţi, parazite şi alţi factori perturbatori. Din cauza asta, cele două trupuri au hotărât să se înfăşoare cu totul în material termoizolant şi să efectueze o conectare completă a sistemelor lor biologice, o hotărâre lăudabilă cu scopul menţinerii unei stabilităţi, a unui echilibru dublu cu care să facă faţă influenţelor exterioare. Până aici nimic neobişnuit, izolarea temporară, termo, fonică sau sub pătură, cu uşa de la intrare bine încuiată şi telefoanele închise, e un proces care se întâlneşte destul de des între trupuri obişnuite care vor să interacţioneze şi să producă un schimb bilateral şi eficient. Dar astea două din povestea noastră îşi doreau mai mult, voiau totalul, absolutul, ştergerea matriţelor originare şi obţinerea unui concept nou, contopit. Problemele au început însă în momentul în care a apărut balaurul cu multe capete fiziologice, pasămite sudoarea nu e chiar nectarul zeilor, intestinele au o funcţionare complet separată de emoţiile superioare, iar foamea şi setea s-au dovedit şi ele instincte primare greu controlabile. Într-un final, au constatat că terminaţiile nervoase or fi ele simpatice, dar alea parasimpatice au reţeaua lor secretă şi bine structurată, ba mai mult, n-au nici o legătură statuată cu vreun fior romantic. Povestea sfârşit n-are, continuă şi astăzi, având în vedere invazia de suflete-pereche din timpurile noastre, trupurile caută şi ele materialul termoizolant perfect.
Ș-am încălecat pe-o şa, aia turcească de la baza creierului în care glanda hipofiză îşi amestecă de zor hormonii. Hm… cred c-am încurcat poveştile.
Sursă foto: album Despre viețuitoare.
My Cookies 