În urmă cu foarte mulţi ani am identificat, pe epiderma proprie, dar şi a altor semeni de suferinţă, un sindrom periculos şi păgubos, nu numai pentru reputaţia mea dar şi pentru cei nimeriţi mai mult sau mai puţin întâmplător în zona sensibilă seismic sau în calea valului de erupţie. L-am botezat atunci sindrom CPPP şi înseamnă Crize de Personalitate Prost Plasate.
Prin adolescenţă eram destul de mulţi cei care prezentam simptome specifice şi am rămas cam la fel de mulţi cei care nu ne-am vindecat niciodată. Unii o numesc greşit criză de isterie, alţii exagerat, tulburare de personalitate, cert e că orice om care nu-i înger, sfânt sau integrat în absolut a trecut măcar odată prin sindromul ăsta. Cu crizele ştim toţii cum stăm, fiecare îşi poartă personalitatea în papucii proprii şi oricum, reacţia personală depinde de intensitatea călcatului pe bătătura nevralgicului deget mic de la piciorul stâng. Simptomatologia însă, e cam aceeaşi, poate diferi uşor de la caz la necaz dar există câteva puncte comune cum ar fi faptul că apare şi se manifestă mereu acolo unde nu e voie şi cu precădere acolo unde nu-i nevoie, direcţia descărcării e mai mereu greşită, iar tentaţia exploziei este direct proporţională cu riscul de a te face de râs .
Şi cum sindromul asta e afecţiune serioasă şi fără vindecare, am suferit căderi, reactivări, acutizari, ba mai şi am o lista întreagă de ţinte ratate care-mi înroşesc memoria şi obrajii. În timp, însă, cred am descoperit paliativul, cel care ameliorează cât de cât simptomele, chiar dacă nu vindecă cauza.
Evrika! importantă este doar plasarea, fiindcă atunci când se desfăşoară în locul şi la momentul potrivit, nu se mai numeşte sindrom CPPP ci atitudine.
Foto proprie de la o explozie controlata
My Cookies 