Era mult prea linişte şi s-a gândit să aprindă o lumânare.
”Să-ţi ţie de urat”, îi spunea bunica. Ce mai tovărăşie! Jumătate obiect, jumătate lumină, iar flacăra nu-i nici măcar violet. Un gând. Lângă lumânare e potrivit un pahar, cu picior, pentru impresia artistică şi pentru că aşa văzuse în filme. Paharul gol e distonant, ca o abatere de la regulă, ar merge mult mai bine umplut cu o licoare. Şi poate o ceaşcă de cafea ar completa decorul. Dar tot prea linişte era. O simţea duşman, cu pacea ei cu tot şi voia s-o biruiască fără unelte obişnuite. Nici muzică, nici telefoane, nici cărţi în care să te pierzi. Doar lupta dreapta, răzvrătită. Dar cum să desprindă sunet din cafea? sau cum să spargă flacăra-n bucăţi? Voia să zdrobească tihna în fărâme, ar fi rupt fâşii lungi din tăcere, să le fluture urlând biruitoare, dar nu ştia cum s-o apuce.
Fiindcă nu înţelegea unde începe şi unde se sfârşeşte.
http://www.freeimages.com/photo/
My Cookies 