Casa

Cele două căsuţe vechi de la baza dealului erau aproape identice, câte o grădiniţă cu flori la intrare, un geam înspre stradă, curtea se continua cu o fâşie de grădină ca un dreptunghi lung care urca destul de abrupt până în vârf. Grădinile nu aveau garduri, şiruri lungi de viță-de-vie, pomi şi flori separau proprietățile învecinate, natural şi fără gâlceavă.
Locul aparţinuse cândva unui bătrân ursuz care-şi iubise prea mult pământul şi, îndărătnic, n-a vrut să-l împartă în timpul vieţii celor doi copii pe care îi avea. Târziu, după moartea lui, frații, ajunşi şi ei oameni în vârstă, construiseră cele două case şi au mai trait un timp acolo, separaţi de gărduleţul de lemn din mijloc. Vreme de foarte mulţi ani, cele două case au fost nelocuite sau au avut doar chiriaşi, unul dupa altul, până când, nu de mult și cam în același timp, rezidenţii actuali le cumpăraseră.

În casa din dreapta, locuia o femeie cu un copil, iar în cea din stânga un cuplu de oameni de vârstă mijlocie, pensionaţi de curând. Se aveau bine, povesteau peste gardul din mijloc sau își împrumutau câte o cană de zahăr, stiti voi, ca vecinii. De mai bine de un an, însă, femeia, cu alte planuri în minte, încerca să vândă casa. Zeci de potenţiali cumpărători se perindau, priveau, cercetau şi plecau fără vreo promisiune, într-o procesiune iritantă şi fără finalitate. Zona era printre cele mai bune din oraş, locul era frumos şi liniştit, preţul era decent, nu avea nici o explicaţie pentru o tărăgănare atât de lungă şi fără rezultat. Apoi, aflase povestea caselor de la cei care locuiau de mult timp pe stradă şi, resemnată, a ajuns la concluzia că nu va reuşi să o vândă decât împreună cu sora ei geamănă, casa vecinilor. Dar cuplul pensionar nici nu se gândea la vreo mutare, bărbatul era în putere, cu drag de pământ şi pricepere la grădinărit. E drept că, pe lângă muncă, era şi cam iubitor de băutură, iar pentru câte o sticlă de tărie cu multe grade, ascunsă prin cămară de gură nevestei, o ajuta şi pe ea cu munca în grădina. Apoi, peste iarnă, omul a început să tuşească fără oprire şi să se plângă de grozave dureri de spate. Nu avusese nici o problema serioasă de sănătate până atunci, diagnosticul a venit din senin, cancer într-o formă foarte avansată şi, după o cură de citostatice şi o operaţie nereuşită, bărbatul s-a stins în numai trei luni.
Speriată de singurătatea casei şi a grădinii greu de întreţinut, văduva s-a hotărât repede. Cele două femei au pus casele la vânzare împreună şi, în mai puţin de o lună, a apărut un cumpărător care le-a dat preţul cerut, fără nici o târguială. Le-a spus ca planul lui era sa dărâme căsuţele şi să construiască una nouă în mijloc, alipind proprietăţile.

Urmând voia bătrânului posac, pământul se reunise şi îşi regăsise liniştea.

Sursă foto: Schițe și umbre.casa

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s