Cookies (9) – Prânzul

Îl vedeam în fiecare zi la ora prânzului, aşezat la aceeaşi masă, vizavi de restaurantul chinezesc din holul imens care seamănă cu un spaţiu comercial, al spitalului. Un bătrân înalt, singur, fără o urmă de zâmbet. Într-o zi, l-am salutat. Apoi, i-am zâmbit, părea să aibă nevoie. După multe alte zile cu zâmbet şi salut, curiozitatea m-a învins, am luat o cafea, i-am cerut voie să mă aşez şi l-am întrebat.

“Da, vin aici în fiecare zi, stau destul de aproape. Am fost căsătorit cincizeci şi doi de ani. În toţi anii ăştia, mai ales când am ieşit amândoi la pensie, am luat prânzul împreună cu soţia mea, la ora unu fix. Aşa era ea, inflexibilă când venea vorba de ora mesei. A murit anul trecut, aici, în spital. Cancer. Dar un timp, câtă vreme starea ei a permis, o aduceam la masa asta să mâncăm împreună, la ora unu. Acum fac la fel.”

Foto proprie

cookies 9

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s