Am văzut un status despre frică şi dintr-o dată sufletul s-a făcut mic, mic, îl simţeam plutind undeva între claviculă şi lobul urechii iar maxilarele au durut de încleştare. Sângele a început să alerge cu mult mai multe şi nepermise pulsaţii forţând pereţii carotidei, oprind acolo respiraţia iar groaza fără sens alunecă în mâinile care încep să tremure fără control. Panică. De ce?
Apoi începe lupta pentru o gură de aer, pentru găsirea unui punct, măcar un punct stabil şi durerea din piept, mai vie şi mai prezentă ca toate celelalte. Undeva rămâne suspendată realitatea, e un atac de panică, ce dracu`, n-o să mori din asta, trebuie doar să găseşti ritmul potrivit, ba nu, trebuie doar să-l potriveşti cu ceva, cu o vorba, cu o expiratie, dar inima a plecat în galop, se zbate uitându-şi ritmul, furioasă şi de capul ei, mâna se încleştează pe piept, pieptul doare şi la atingere. Pereţii largi ai încăperii s-au strâns, pe balcon geamul e deschis larg şi nu e, nu e aer.
Nu, n-am un atac de panică acum, doar mi-am adus aminte.
Foto -o culoare
My Cookies 