Venea doar prin partea dreaptă, noaptea. Semnalul lor de întâlnire erau cifrele, cele trei care sticleau pe ecranul telefonului sau pe cadranul vreunui ceas. 4:44. Se trezea din somn brusc, ca la o ora convenită în comun, întinsă şi agilă ca un arc încordat, fără dorinţa obişnuită de a mai adăsta puţin în căldura moale a patului. Percepţia bătăii de aripa, curentul de aer abia simţit, forma întreruptă a întunericului nu veneau dintr-un vis, nu erau inventate, erau reale, sesizabile şi acolo. Şi chiar dacă pulsul îi zvâcnea în tâmple şi în inima, nu simţea nici un strop de teamă, momentul era preţios şi nu îl mai credea o coincidenţă bizară. Povestea se repeta fără vreo unitate precisă de timp, precedând evenimente neaşteptate, neprevăzute, care explodau dând peste cap o existenţă altminteri destul de banală. Totul se întâmpla repede, în câteva zile. Rezolvări inedite ale unor situaţii care se prelungeau îndelung exasperante, vreo vizită gravă la camera de urgenţă a spitalului, întâlniri providenţiale care îi mutau pur şi simplu viata pe alte coordonate, toate întâmplările greu de explicat ale devenirii ei aveau în comun neobişnuita vizită nocturnă. În timp, ajunsese să iubească senzaţia nou descoperită, o stare de pericol amestecat cu certitudini, o aventură despre care ştia că va fi ameţitoare, dar se va termină cu bine, ca şi când ar fi fost prinsă în vârtejul unui carusel ştiind că cineva o ţine de mână şi nu-i va da drumul.
Nu-l aştepta să vină, nu se ruga, nu era nici o urmă de religiozitate în trăirea ei, doar o confirmare de recepţie a unor infomaţii căpătate pe o cale stranie, pe care le trata cu seriozitate încercând să le descifreze cât mai corect înţelesul.
O punere în garda. Un avertisment din partea unui prieten cu aripi.
Foto – un fel de templu, n-am găsit una cu îngeri care să-mi placă
My Cookies 